Via Transilvanica există pentru că de-a lungul timpului, au existat oameni care au crezut în ea.
Oameni care au ridicat borne, au bătătorit poteci, au pus marcaje, au deschis porți și au spus „da” unei idei care, la început, era doar un vis sau o vedenie.
Fără ei, drumul acesta nu ar fi fost posibil.
Dar, poate, cel mai frumos lucru este că Via Transilvanica nu a schimbat doar locurile prin care trece. Ne-a schimbat și pe noi.
Ne-a făcut să ne uităm altfel la România, la noi. Să vedem frumusețea din locuri de care nu știam că există. Să acordăm încredere unor comunități care erau pe cale de dispariție. Să descoperim oameni, sate și peisaje care ne-au amintit că țara e frumoasă și are multe de oferit atunci când alegem să mergem la pas și să ne deschidem ochii și inimile.
Via Transilvanica este suma tuturor oamenilor care au ales să se implice, să-și dea din timpul lor, să doneze, să facă voluntariat, să devină părinți de drum. Dar este și a celor care, mergând pe ea, au dus mai departe câte o poveste… sau mai multe.
Ca să putem păstra poteca sigură, curată și cât mai bine prezentată pentru cei care încă nu au descoperit-o, avem nevoie și de alți oameni care să se îngrijească de ea.
Cum te poți implica?
Poți adopta o bornă.
Poți face o donație.
Poți deveni membru.
Poți purta cu tine o amintire din magazinul nostru.
Poți veni ca voluntar la Tășuleasa Social.
Poți, pur și simplu, să dai povestea asta mai departe.
Fiecare pas contează și îți mulțumim că alegi să fii parte din povestea noastră!
Leave a comment
Your email address will not be published. Email is optional. Required fields are marked *