Moartea președintelui John Fitzgerald Kennedy în urma loviturilor de gloanțe din Dallas, în 22 noiembrie 1963, a provocat o vie dezbatere în societatea americană, autoritățile având un comportament ciudat în tratarea cazului. Ceea ce trebuia să fie o vizită electorală triumfală în Texas s-a transformat, în doar câteva secunde, în cel mai mare șoc politic din istoria modernă a Statelor Unite. Dincolo de tragedia umană, modul în care instituțiile statului au gestionat ancheta a lăsat în urmă semne de întrebare care persistă și astăzi.

Concluzia oficială a Comisiei Warren, înființată de succesorul lui JFK, Lyndon B. Johnson, a fost că Lee Harvey Oswald a acționat singur, ca un „trăgător izolat”. Totuși, argumentele logice prezentate de comisie au stârnit rapid scepticismul publicului.

Cea mai contestată probă a rămas „teoria glonțului unic” (sau „glonțul magic”). Conform anchetei, un singur glonț l-ar fi lovit pe Kennedy în spate, ar fi ieșit prin gât, l-ar fi lovit pe guvernatorul Texasului, John Connally, în spate, piept, încheietura mâinii și s-ar fi oprit în coapsă. Traiectoria sinuoasă necesară pentru un astfel de traseu a părut absurdă pentru experții în balistică și pentru cetățenii de rând, alimentând ideea că au existat mai mulți trăgători.

Suspiciunile la adresa autorităților nu au apărut din simple speculații, ci dintr-o serie de decizii extrem de neobișnuite luate imediat după atentat:

Tratarea cazului a devenit și mai bizară duminică, 24 noiembrie 1963. În timp ce era mutat sub escortă maximă de către poliția din Dallas, Lee Harvey Oswald a fost împușcat mortal de Jack Ruby, un proprietar de club de noapte cu legături interlope.

Faptul că un civil înarmat a putut pătrunde atât de ușor în subsolul securizat al poliției a ridicat uriașe semne de întrebare. Eliminarea lui Oswald a împiedicat organizarea unui proces public în care acesta ar fi putut vorbi, mai ales că apucase deja să declare în fața presei: „Sunt doar un țap ispășitor”.

Scepticismul general a forțat Congresul American să înființeze în anii '70 o nouă comisie de anchetă (HSCA). Spre deosebire de Comisia Warren, HSCA a concluzionat în 1979 că John F. Kennedy a fost, cel mai probabil, victima unei conspirații, existând o probabilitate mare să se fi tras și de pe faimosul dâmb de iarbă (Grassy Knoll) din fața limuzinezi.

Cu toate acestea, clasificarea documentelor guvernamentale pentru o perioadă de zeci de ani a sugerat publicului că statul încearcă să protejeze secrete compromițătoare. Amânarea repetată a declasificării complete a dosarelor, chiar și în ultimele decenii, nu a făcut decât să valideze neîncrederea cetățenilor în versiunea oficială.

În concluzie, asasinarea lui John F. Kennedy rămâne o rană deschisă în psihicul colectiv american. Comportamentul haotic, deciziile pripite și secretomanie autorităților din acele zile au transformat un act de terorism politic într-un mister istoric de nerezolvat, distrugând permanent încrederea societății în transparența instituțiilor statului.